Brad Paisley;Alison Krauss - Whiskey Lullaby

where is the cat ?

Our dream party ?

Deep Purple...on my wall

  .21 ian.2006,ziua in care 15 mii de persoane m-au injurat in acelasi timp.Toti membrii legendarei D.P. au dat autografe unei singure persoane din sala : celui mai mare fan,celui mai "ruginit" in ale hard-rock-ului,celui care asculta D.P.,cu bruiaj,la Europa Libera,pe vremea odiosului dictator si sinistrei sale sotii,celui care incerca sa cinte" Child in time" pe o orga de 3 lei,celui care proba" Lazy",pe o chitara de 2 bani,celui care incera sa scoata dintr-o chitara Reghin sunetele unice din "Perfect stranger",celui care dat salariul pe o luna pentru albumul dublu "Made in Japan",pe vremea "impuscatului"(actualmente "regretatului").Cred ca asta a vazut Ian Gillan la tipul care savura melodiile,in prima linie ,imobil,intr-o sala aflata in pragul extazului, cu privirea fixata undeva,departe ,in timp,coplesit de amintiri.Faptul ca mi-a raspuns la salut imi era suficient,suna ca o rasplata.Cind "baietii",chemati de Ian, au inceput sa ingenuncheze,pe rind pe scena,ca sa semneze afisul,am inceput sa am emotii,iar dupa ce m-am vazut cu afisul in mina,"s-a rupt filmul" cu adevarat.Mi s-a spus ca au mai cintat apoi doua melodii,dar eu nu-mi mai aduc aminte.Acum cind ascult D,P,il vad pe Ian, cu pantaloni albi,descult,pe scena,cum imi raspunde cu un zimbet complice la salut."Batrinii" se recunosc si comunica intre ei tacit,printr-o privire.Exista acel "ceva" intre ei,numai de ei inteles, ca o legatura nevazuta,Cuvintele nu-si au rostul,pentru a nu strica magia momentului,iar nationalitatea nu exista.Ian mi-a dovedit-o inca o data.